DESCOPERĂ CHIRURGIA
PLASTICĂ!
Din momentul
primei ecografii şi până la naştere se produc
schimbări în organism, schimbări ce
se reflectă atât în interior, cât şi in exterior. Femeile devin mai atente, mai grijulii, se
bucură de mişcările bebeluşului şi văd cum,
de la o lună la alta, sarcina devine mai vizibilă. În acelaşi timp, se preocupă
de aspectul lor, atât pentru perioada gravidităţii, cât şi pentru perioada
de după naştere. Nu se spune degeaba că sarcina o face pe o femeie să înflorească. Dar, pentru unele,
schimbările generate de sarcină le pot
îndepărta de aceste bucurii şi pot
deveni triste la gândul că după naştere nu vor mai arăta bine. Din acel moment, le pot apărea în
minte diferite întrebări, care se pot transforma cu timpul în griji şi chiar
complexe. Nu este cazul, pentru că a
deveni mamă nu înseamnă că nu poţi arăta la fel sau chiar mai bine ca
înainte de sarcină. Dacă te simţi aşa, să ştii că nu eşti singură. Orice problemă are o rezolvare. Astăzi, chirurgia
plastică este alături de tine prin
multele posibilităţi pe care
le are pentru a te ajuta să îţi recapeţi forma de dinaintea sarcinii sau chiar
să o îmbunătăţeşti. Cunoscând toate
aceste oportunităţi, poţi fi
relaxată şi te poţi bucura în linişte
de sarcină, fără a fi tristă că nu vei mai putea arăta niciodată la fel de bine ca înainte.
AUGMENTAREA SÂNILOR
(MARIREA SANILOR)
O dilemă a viitoarelor
mame este aceea de a alăpta
sau nu. Multe femei se tem de faptul
că alăptatul modifică forma şi mărimea
sânilor. Adevărul este că alăptatul nu este vinovat de aceasta şi asigură mamei şi copilului numeroase beneficii
pentru sănătate. Schimbările
la nivelul
sânilor apar de fapt în perioada de sarcină. În timp e organismul viitoarei mame se pregăteşte pentru a hrăni şi creşte copilul, glandele secretoare de lapte din sân îşi măresc volumul. După naştere, aceste glande încep să revină la dimensiunile initiale. Ceea ce rămâne modificat este învelişul de piele mai mare decât cel de dinainte
de sarcină. Din acel moment,
se poate , vorbi de sâni lipsiti de fermitate. Adică sâni mai
putin plini şi căzuti. Chirurgia plastică oferă implante mamare sigure şi cu o forma naturală care redau sânilor aspectul tineresc. Rezultatul operatiei de augmentare a sânilor constă în sâni ridicati şi cu un aspect care să te optimizeze personal si social.
Această interventie se efectuează după incetarea
alăptatului şi stabilizarea glandei mamare.
MASTOPEXIA
(RIDICAREA SANILOR)
Unele femei suferă în cursul sarcinii o umflare exagerată a glandelor mamare. După naştere, glandele îşi
revin, pielea se strânge şi se lasă,
iar sânul devine flasc. Nici un exercitiu
fizic nu poate reda dimensiunile initiale ale
pielii din această
regiune. Operatia pe care o propune chirurgul plastician se numeşte mastopexie şi constă în ridicarea sânilor, care le dă acestora consistenta
necesară, aspectul lor fiind unul tineresc.
Această interventie se efectuează după
perioada de alăptat.
LIPOASPIRATIA
În prezent, cea mai
solicitată interventie de chirurgie plastică, lipoaspiraţia, poate fi efectuată după naştere. Cu un metabolism lent, mai putin
timp pentru exerciţiu fizic, multe tinere
mame observă ca nu pot slăbi, în
special în anumite zone: coapse, şolduri, abdomen şi brate. Chirurgul plastician ii poate remodela corpul. Operaţia se realizeaza prin aspirarea, prin metode şi cu aparate specializate,
a grăsimii din diferite regiuni ale trupului. Rezultatul este obtinerea unor forme pe
care tânăra mama le doreşte, astfel încât după
sarcină şi alăptare conturul corpului să nu
mai reprezinte o problemă. Perioada
indicată pentru efectuarea acestei operatii este cea de
după alăptat, în momentul în care metabolismul se stabilizează la valori normale. Din cauza creşterii dimensiunilor pielii în timpul sarcinii şi în special în ultimul trimestru al acesteia, fibrele elastice din structura pielii se rup. Rezultatul: aparitia vergeturilor care
dau un aspect neplăcut din cauza modificării texturii şi tonicitătii
pielii. Cele mai frecvente localizări ale
vergeturilor
postsarcină sunt pe abdomen şi pe partea laterală a coapselor. Pentru îndepărtarea acestora există metode specifice, în functie de localizare. Aceste interventii se
pot efectua cel mai bine după încheierea alăptatului, deoarece este momentul in care organismul femeii îşi revine după perioada de sarcină şi alăptare.
ABDOMINOPLASTIA
În timpul sarcinii, ca urmare a creşterii dimensiunilor, în special in zona abdomenului, pielea îşi
poate pierde elasticitatea, după sarcină
aceasta putând rămâne în exces şi având un aspect lipsit de tonus, cu vergeturi, chiar dacă tesutul
gras nu rămâne in exces. Singura
metodă care poate rezolva această problemă este abdominoplastia. Prin abdominoplastie se elimină excesul de piele de la nivelul abdomenului, astfel încât
rezultatul postoperator să prezinte un abdomen
suplu demn de invidiat. De asemenea, perioada indicată pentru
interventie este după ce se încheie alăptarea.
OMBILICOPLASTIA
Ombilicul reprezintă un punct important
în imaginea oricărei femei. Ca
urmare a sarcinii,
este posibil ca această zonă să
sufere modificări ireversibile, în special în ce priveşte pielea situată deasupra buricului.
Astfel, aspectul nu mai este cel de dinaintea sarcinii.
În afară de aceasta, ombilicul poate suferi şi alte modificări. Toate neajunsurile se pot corecta prin
interventia chirurgului plastician, care îti
va explica diferentiat pentru fiecare aspect
in parte care sunt metodele indicate
pentru a avea din nou un buric tentant.
CHIRURGIE ESTETICA GENIITALA
În timpul naşterii
naturale, multe femei pot suferi leziuni ale labiilor. După o perioadă de timp,
vindecarea vicioasă a acestor leziuni
poate crea probleme. Chirurgul plastician
poate practica labioplastia, care
repară aceste leziuni,
rezultatul fiind pe măsura aşteptărilor.
Recuperarea se face in câteva
zile. Concluzia este, aşadar, că inca
din timpul sarcinii este, bine să te informezi asupra metodelor de înfrumusetare pe care le ai la îndemână, pentru că, după ce o să
naşti, multe procedee de chirurgie plasticâ îti stau la dispozitie pentru a redeveni "ce ai fost şi mai mult decât
atât", fără a-ti afecta stilul de viată.